zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

BNR a oprit ciclul de înăsprire a politicii monetare, păstrând rata la 7%. Perspectiva „descreșterii semnificativ mai alerte“ a inflației anuale și scăderea la o cifră din T3, în timp ce economia „încetinește progresiv“, ca și creditarea, determină BNR s

Perspectiva „descreșterii semnificativ mai alerte a ratei anuale a inflației“ decât s-a anticipat anterior, îndeosebi din trimestrul al treilea (T3) din 2023 și până la mijlocul anului 2024, în condițiile prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie și coborârea inflației la o cifră încă din T3/2023 - în devans cu aproape trei trimestre față de prognoza precedentă, ală…

de Vali Pencu , Colaborator 09.02.2023 · 20:22 2 min de citit
BNR a oprit ciclul de înăsprire a politicii monetare, păstrând rata la 7%. Perspectiva „descreșterii semnificativ mai alerte“ a inflației anuale și scăderea la o cifră din T3, în timp ce economia „încetinește  progresiv“, ca și creditarea, determină BNR s

Foto: Ziarul Financiar

♦ BNR prognoza în noiembrie o inflație de 11,2% pentru 2023 ♦ Scăderea inflației în 2023 ar veni după ce în decembrie 2022 rata anuală a inflației a scăzut ușor la 16,4%, de la 16,8% în noiembrie, rămânând marginal deasupra nivelului prognozat, în principal ca efect al ieftinirii combustibililor, pe fondul descreșterii cotației petrolului și al aprecierii leului în raport cu dolarul SUA.

Perspectiva „descreșterii semnificativ mai alerte a ratei anuale a inflației“ decât s-a anticipat anterior, îndeosebi din trimestrul al treilea (T3) din 2023 și până la mijlocul anului 2024, în condițiile prelungirii schemelor de plafonare și compensare a prețurilor la energie și coborârea inflației la o cifră încă din T3/2023 – în devans cu aproape trei trimestre față de prognoza precedentă, alături de „încetinirea progresivă“ a creșterii economiei în T4/2022 și T1/2023, din cauza prelungirii războiului din Ucraina și a extinderii sancțiunilor asociate, au determinat BNR să mențină dobânda-cheie la 7% la cea de-a doua ședință de politică monetară din 2023.

Cei mai mulți analiști se așteptau la oprirea ciclului de înăsprire a politicii monetare după ce la prima întrunire a boardului BNR din acest an, din ianuarie, rata-cheie a fost majorată până la 7% după cele opt creșteri operate în 2022. În ianuarie, BNR încetinise ritmul majorărilor, crescând dobânda-cheie cu doar 0,25 puncte procentuale (pp), de la 6,75% până la 7%, și a renunțat și la „controlul ferm asupra lichidității de pe piața monetară“.

Citește și