BNR și INS realizează un studiu despre finanțele populației. Peste 12.000 de gospodării vor fi analizate la nivel național
Banca Națională a României va derula, pentru prima dată, o cercetare statistică privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, în cadrul unui program coordonat la nivel european de Banca Centrală Europeană. Colectarea datelor va…
Foto: Ziarul Financiar
Banca Națională a României va derula, pentru prima dată, o cercetare statistică privind finanțarea și consumul gospodăriilor populației, în colaborare cu Institutul Național de Statistică, în cadrul unui program coordonat la nivel european de Banca Centrală Europeană.
Colectarea datelor va începe în aprilie și va viza aproximativ 12.300 de gospodării din 1.309 localități, din toate județele țării, potrivit unui comunicat transmis marți de BNR.
Prelucrarea datelor cu caracter personal se realizează cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date (GDPR).
Citește și
2 min
Mirela Turlan
1 min
Mirela Turlan
3 min
Mirela Turlan