Boc: În coaliție s-a stabilit la nivel politic forma proiectului privind despăgubirile
Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că în coaliție s-a stabilit la nivel politic forma proiectului de lege privind despăgubirile care va fi înaintat Guvernului și apoi Parlamentului, arătând că 15 iulie este termenul până la care România trebuie să-și revizuiază legislația în domeniu.
“Am discutat în coaliție, la nivel politic, forma pe care să o înaintăm în Guvern și după aceea în Parlament a proiectului de lege care vizează despăgubirile. Urmează ca săptămâna aceasta să mai aibă loc întâlniri și săptămâna viitoare să se încerce promovarea în Guvern, după care să ajungă în Parlament pentru că e o urgență, 15 iulie este termenul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru ca România să-și revizuiască legislația în materia proprietății. Acum suntem în etapa finală”, a precizat Emil Boc înainte de ședința BPN al PDL.
Vicepreședintele CEDO, Josep Casadevall, a susținut, pe 23 martie, într-o discuție cu președintele Comisiei de Politică externă a Senatului, Titus Corlățean, importanța respectării termenului de 18 luni pentru adoptarea unei noi legi pentru despăgubirile legate de imobilele naționalizate în comunism.
Cicepreședintele Curții Europene a menționat importanța respectării de către România a termenului de 18 luni, care se încheie în iulie, prevăzut în hotărârea pronunțată în octombrie 2010 în cazul Maria Atanasiu contra România, în domeniul imobilelor naționalizate în regimul comunist, termen în care statul român ar urma să adopte o nouă lege care să asigure o soluție eficace în acest domeniu.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile