Bogdan Angheloiu, General Manager al centrelor de radioterapie MedEuropa: Avem câteva orașe în care dorim să ne extindem și totul a depinde de terenurile pe care am reușit să le luăm, pe care să putem construi relativ repede
Rețeaua de centre de radioterapie MedEuropa vrea să se extindă în mai multe orașe din România, următoarea investiție fiind la Iași, unde compania a cumpărat terenul și așteaptă autorizația de construcție. ”Avem câteva orașe în care dorim să ne extindem…
Foto: Ziarul Financiar
Rețeaua de centre de radioterapie MedEuropa vrea să se extindă în mai multe orașe din România, următoarea investiție fiind la Iași, unde compania a cumpărat terenul și așteaptă autorizația de construcție.
”Avem câteva orașe în care dorim să ne extindem și totul a depinde de terenurile pe care am reușit să le luăm, pe care să putem construi relativ repede și să avem resursă umană. Până acum am depășit 50 milioane euro investiție și 65% este aport de capital și credit din partea acționarilor și 35% credite bancare”,a declarat Bogdan Angheloiu, General Manager MedEuropa în cadrul ZF Pharma Summit 2022.
Rețeaua include patru centre funcționale, la Constanța, București, Oradea și Brașov, care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pe lângă Iași, compania va deschide un centru și la Bacău.
Citește și
2 min
Ziarul Financiar
2 min
Ștefan Stan
3 min
Ștefan Stan