zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Energie

Bogdan Badea, Hidroelectrica: Alături de Masdar vrem să revoluționăm dimensiunea investițiilor în regenerabile în România

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, vrea pe termen mediu să adauge până la 3.300 MW de capacitate portofoliului existent de 6.400 MW, apetitul pentru proiecte de mari dimensiuni fiind susținut și de parteneriatul recent cu arabii de la Masdar.

de Mirela Turlan , Editor Web 16.05.2023 · 20:54 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bogdan Badea, Hidroelectrica: Alături de Masdar vrem să revoluționăm dimensiunea investițiilor în regenerabile în România

Foto: Ziarul Financiar

Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, 100% verde, vrea pe termen mediu să adauge până la 3.300 MW de capacitate portofoliului existent de 6.400 MW, apetitul pentru proiecte de mari dimensiuni fiind susținut și de parteneriatul recent cu arabii de la Masdar. Compania deja are un proiect eolian în portofoliu, parcul Crucea de 108 MW, preluat în urma unei achiziții.

„Este o investiție ale cărei rezultate ne încurajează să continuăm“, spune Bogdan Badea, președintele directoratului Hidroelectrica, într-un interviu pe mail acordat ZF. „Reamintesc că Hidroelectrica are prevăzută în strategie realizarea câtorva investiții pe termen mediu: până la 500 MW putere instalată în parcuri eoliene on-shore, până la 500 MW putere instalată în parcuri eoliene off-shore, până la 2.000 MW putere instalată în parcuri solare onshore și plutitoare, și până la 150 MW pentru producția de hidrogen verde, alături de noi proiecte hidroenergetice cu o capacitate instalată de 300 MW.“ Cu Masdar, ar urma să fie dezvoltați 2.000 MW de proiecte eoliene offshore și parcuri solare flotante.

Dincolo de proiectele de producere a energiei, Hidroelectrica face eforturi în acest moment de a debloca situația din zona de furnizare, acolo unde compania a ajuns pe fast-forward la peste 500.000 de clienți, și este atentă de oportunitățile care apar pe piața de profil, mai spune Bogdan Badea.

Citește și