Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice, Bitdefender: 2024 a adus o escaladare a riscurilor cibernetice în zona tranzacțiilor online. Magazinele online au fost atacate de până la 30 de ori pe oră. Peisajul e tot mai periculos
Anul 2024 a adus o escaladare semnificativă a riscurilor cibernetice în zona comerțului online, iar tendințele arată că amenințările vor continua să se diversifice și să se intensifice, a spus Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice în cadrul Bitdefender. Magazinele virtuale, utilizatorii și instituțiile financiare sunt toate ținte într-un peisaj digital tot mai complex…
Foto: Ziarul Financiar
♦ „Cred că cu toții am văzut că a crescut un pic cantitatea de fraudă cu magazine virtuale inexistente, care nu au stoc și care se promovează agresiv pe rețelele sociale. Din păcate, lucrurile acestea par din ce în ce mai realiste pentru utilizatori, pentru că hackerii investesc bani ca să se promoveze agresiv.“
Anul 2024 a adus o escaladare semnificativă a riscurilor cibernetice în zona comerțului online, iar tendințele arată că amenințările vor continua să se diversifice și să se intensifice, a spus Bogdan Botezatu, director de cercetare în amenințări informatice în cadrul Bitdefender. Magazinele virtuale, utilizatorii și instituțiile financiare sunt toate ținte într-un peisaj digital tot mai complex și periculos.
„Cred că ne-am obișnuit cu phishingul clasic, cu formularele în care ne pierdem datele cardului pentru că am completat formularul greșit. Cred că toți am văzut că a crescut un pic cantitatea de fraudă cu magazine virtuale inexistente, care nu au stoc și care se promovează agresiv pe rețelele sociale. Sunt agresiv promovate, par legitime și conving utilizatorii să plătească pentru produse care nu există. Din păcate, lucrurile acestea par din ce în ce mai realiste pentru utilizatori, pentru că, unu la mână, hackerii investesc bani ca să se promoveze agresiv“, a spus Bogdan Botezatu în cadrul conferinței ZF eCommerce Summit 2025.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca