Bogdănel Budeanu, FIA Integra: Vrem să ajungem la venituri de 4 mil. euro în 2022, dublu față de anul trecut. Primele 3 luni ale anului 2022 s-au manifestat cu forța unui bumerang, iar veniturile au crescut cu 159% versus aceeași perioadă a anului trecut,
Compania locală FIA Integra, specializată în integrarea și implementarea soluțiilor de business intelligence, management al activelor și management al proiectelor, precum și în dezvoltarea software de soluții conexe acestora, și-a propus să își dubleze anul acesta veniturile la 4 milioane de euro, în condițiile în care până acum a semnat deja circa 15 contracte noi.
Foto: Ziarul Financiar
Compania locală FIA Integra, specializată în integrarea și implementarea soluțiilor de business intelligence, management al activelor și management al proiectelor, precum și în dezvoltarea software de soluții conexe acestora, și-a propus să își dubleze anul acesta veniturile la 4 milioane de euro, în condițiile în care până acum a semnat deja circa 15 contracte noi. În primele trei luni ale acestui an, veniturile companiei au crescut cu 159% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1 milion de euro, pe fondul discuțiilor și proiectelor demarate deja din 2021.
„2022 este un an care se prefigurează a fi un an provocator, un an de succes și ne așteptăm ca fiecare dintre direcțiile în care a investit compania să crească sănătos – asigurând o dezvoltare normală a companiei și extrem de aproape de strategia de dezvoltare asumată de FIA Integra. Începutul lui 2022 a adus semnarea a cel puțin 15 proiecte noi și preconizăm să finalizăm anul cu un total de 60 de proiecte pe care să le adăugam portofoliului de client FIA Integra“, a declarat pentru ZF Bogdănel Budeanu CEO și acționar în cadrul FIA Integra. Printre cele mai mari 15 proiecte noi câștigate până acum anul acesta de FIA Integra, atât din punct de vedere al valorii, dar și al complexității soluțiilor implementate, se numără contractul semnat cu Astra Rail Industries și cel încheiat cu Black Sea Oil& Gas.
„Contractul semnat cu Astra Rail Industries, parte a grupului Greenbrier, este un proiect complex în cadrul căruia echipa FIA Integra a dezvoltat o soluție de trasabilitate. Feedback-ul primit de la client este extraordinar și deschide pentru noi o piață nouă și potențial pentru a poziționa soluții ingenioase care raspund nevoilor diverse ale clienților noștri. Un alt proiect foarte important este contractul semnat cu Black Sea Oil& Gas pentru soluția IBM Maximo – un proiect complex în cadrul căruia am contat pe suportul unei echipe dedicate și astfel proiectul este o referință de succes pentru noi. Iar un al treilea proiect, despre care nu putem da foarte multe detalii fiindcă proiectul este încă în derulare, este un contract derulat pentru o companie de utilități, soluția implementată fiind OSIsoft Aveva PI System“, a detaliat el.
Citește și
6 min
Vali Pencu