Borbely: Sper ca în martie să se aprobe reluarea tranzacționării certificatelor de emisii de carbon
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, speră ca în luna martie să se aprobe reluarea tranzacționării certificatelor de emisii de carbon de către România, el arătând că partea română a făcut un "lobby puternic" pentru ca acestea să poată fi reportate și după 2012.
Ministrul Mediului, Borbely Laszlo, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Târgu Mureș, că, în urmă cu o săptămână, a avut loc la Bonn o întâlnire a comisiei care analizează procedura de suspendare a României în ceea ce privește tranzacționarea certificatelor de emisii de carbon, care a avut o reacție pozitivă la raportul prezentat, tarnsmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că speră ca în luna martie să se ia decizia ca România să poată tranzacționa din nou certificatele de emisii de carbon.
“A fost benefică această întâlnire, au fost acolo colegii, noi am cerut să prezentăm un raport și a fost pozitivă recepția comisiei. În momentul de față așteptăm punctul de vedere al experților care au fost anul trecut în România și decizia se va lua, sperăm, în luna martie, deci noi sperăm că din luna aprilie vom putea începe să tranzacționăm acest certificate”, a spus Borbely.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian