Boromir Prod vrea să răscumpere până la 10% din propriile acțiuni
Consiliul de Administrație al producătorului de pâine și produse de patiserie Boromir Prod (SPCU) cere acordul acționarilor pentru a răscumpăra până la 10% din propriile acțiuni, pachet evaluat la cea mai recentă cotație de la bursă la 4,3 milioane lei (986.000 de euro).
Propunerea ar urma să fie votată de acționari într-o AGA programată pentru 25 aprilie, potrivit unui comunicat transmis, joi, Bursei, și prin care este completată ordinea de zi a adunării acționarilor.
Dacă propunerea va fi analizată, compania va răscumpăra acțiunile la prețuri cuprinse între 0,1 lei/titlu și 0,3 lei/acțiune. Calculată la cel mai mic preț, valoarea pachetului vizat pentru răscumpărare este de 2,3 milioane lei (533.000 de euro), iar la cel mai mare preț pachetul este evaluat la 7 milioane lei (1,6 milioane euro).
Acțiunile achiziționate vor fi plătite din rezervele Boromir Prod. Programul de răscumpărare ar urma să se deruleze pe o perioadă de 18 luni de la publicarea hotărârii AGA în Monitorul Oficial.
Citește și
4 min
Rareș Udrescu
1 min
Liviu Popescu
2 min
Rareș Udrescu