Braiconf plătește dividende cu randament de 8%
Producătorul de cămăși Braiconf Brăila (simbol bursier BRCR) a propus distribuția unor dividende de 2 milioane de lei din profitul înregistrat anul trecut, echivalent unei distribuții de 0,045 lei/acțiune.
Foto: Ziarul Financiar
Raportat la cel mai recent preț al acțiunii BRCR, randamentul adus de dividend se ridică la 8%. Dividendul propus de companie este mai mare cu 80% decât distribuția de anul trecut, în principal grație majorării ratei de distribuției din profitul net. Compania a raportat un profit net de 2,1 milioane de lei anul trecut, nivel similar anului 2014.
Cei mai mari acționari ai Braiconf sunt fondul de investiții Julius Baer, cu 25% din capital, Electroargeș cu 17,6% și fondul Romanian Investment Fund, înregistrat în Insulele Cayman, cu o participație de 8,5%.
Compania țintește pentru acest an încasări mai mari cu 5%, susținute de creșterea vânzărilor și de promovarea mărcilor proprii prin extinderea rețelei de magazine în două noi localități. Compania și-a bugetat venituri totale de 37,7 milioane de lei, mai mari cu 5% față de cifra estimată pentru 2015. Profitul brut este estimat la circa 840.000 de lei.
Citește și
2 min
Iulian Anghel