zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

BRCI vrea să intre pe credite sindicalizate și debit direct

Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, va supune votului acționariatului în adunarea generală de la începutul lunii viitoare modificarea statutului

de Mirela Turlan , Editor Web 14.04.2015 · 20:53 2 min de citit și în ziarul tipărit
BRCI vrea să intre pe credite sindicalizate și debit direct

Foto: Ziarul Financiar

Banca Română de Credite și Investiții (BRCI), controlată de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, va supune votului acționariatului în adunarea generală de la începutul lunii viitoare modificarea statutului, ceea ce va permite băncii să intre în tranzacții cu credite sindicalizate, să efectueze operațiuni de debit direct, să fie depozitar pentru fondurile de pensii și să poată promova serviciile altor entități, în subsidiar cu serviciile băncii, către clienții proprii. Această ultimă categorie ar putea include în principal activitatea de bancassurance, adică vânzarea de polițe de asigurare atașate creditelor sau de asigurări de viață cu componentă de investiții.

Acționarii sunt convocați în adunarea generală din data de 11 mai să aprobe și situațiile financiare aferente anului 2014. Cifrele privind activitatea de anul trecut a băncii, care la ju­mătatea lui 2014 se afla pe locul 24 în sistemul bancar cu o cotă de piață de numai 0,1%, nu au fost făcute însă publice.

Banca este controlată de Dorinel Umbră­rescu, unul dintre „regii asfaltului“, cu peste 98% din capitalul social. Restul acțiunilor sunt deținute de mai multe persoane fizice și juridice.  UCECOM, uniunea cooperațiilor mește­șu­­gărești, a deținut până recent o participație de aproape 4%, care a fost preluată însă de Um­brărescu. Acționarii existenți vor avea drept de preempțiune în cazul în care un alt acționar se decide să-și vândă participația, potrivit unei alte propuneri de modificare a statutului existentă pe ordinea de zi a AGA din mai.

Citește și