zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

BRD începe plata dividendului record din 31 mai

BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai tranzacționat emitent de la București, va începe, din data de 31 mai, plata dividendului record de 1,64 lei, echivalentul unui randament de 11%. Banca a raportat pe 2017 un profit de 1,38 miliarde lei, aproape dublu față de 2016.

de Claudiu Giurgea , Reporter 10.05.2018 · 21:26 1 min de citit și în ziarul tipărit
BRD începe plata dividendului record din 31 mai

Foto: Ziarul Financiar

BRD Groupe Société Générale, al treilea cel mai tranzacționat emitent de la București, va începe, din data de 31 mai, plata dividendului record de 1,64 lei, echivalentul unui randament de 11%. Banca a raportat pe 2017 un profit de 1,38 miliarde lei, aproape dublu față de 2016.

Astfel, BRD va aloca 1,14 miliarde lei acționarilor, echivalentul unei rate de distribuție de 82,6%. Banca franceză Société Générale, a treia din sistemul bancar din Hexagon și cel mai mare acționar al BRD, cu o participație de 60%, va încasa din dividendele de anul acesta 687 milioane lei (149 milioane euro).

Capitalizarea bursieră a BRD este de 10,03 miliarde lei (2,18 miliarde euro), după ce de la începutul acestui an acțiunile BRD au crescut cu 11,63%, în linie cu evoluția indicelui BET, referința bursei bucureștene, pe fondul unor tranzacții în valoare de 524 milioane lei. Société Générale, banca-mamă a BRD, a ajuns la o capitalizare bursieră de 34,48 miliarde euro, după ce în acest an acțiunile băncii au scăzut cu 1%.

Citește și