BRD și-a adus director general adjunct de la Société Générale
BRD, a doua bancă după activele deținute, a numit un nou director general adjunct, pe francezul Didier Colin (foto), adus de la Société Générale, acționarul majoritar al băncii. Colin a fost numit în boardul BRD de consiliul de administrație reunit în ședință pe 16 ianuarie, dar își va prelua efectiv atribuțiile după obținerea autorizației de la BNR. El va avea sub coordonare departamentul de con…
Foto: Ziarul Financiar
BRD, a doua bancă după activele deținute, a numit un nou director general adjunct, pe francezul Didier Colin (foto), adus de la Société Générale, acționarul majoritar al băncii. Colin a fost numit în boardul BRD de consiliul de administrație reunit în ședință pe 16 ianuarie, dar își va prelua efectiv atribuțiile după obținerea autorizației de la BNR.
El va avea sub coordonare departamentul de control central al riscurilor. Boardul BRD are în prezent șase membri, respectiv un director general și cinci directori generali adjuncți, dintre care patru sunt români. Director general al băncii este din toamna anului trecut francezul Philippe Lhotte, care a venit de la subsidiara din Bulgaria a SocGen și a fost soluția pentru șefia BRD după ce Alexandre Maymat, desemnat să ocupe acest post la finalul lui 2011, a decis să se retragă. Maymat, care ulterior a fost avansat la cartierul general al SocGen de la Paris, nu fusese încă autorizat de BNR, timp de mai multe luni banca fiind condusă din poziția de președinte interimar de Petre Bunescu, un veteran al sistemului bancar. Bunescu este în prezent director general adjunct al băncii.
Din board mai fac parte Claudiu Cercel, Gabriela Gavrilescu, Jean-Luc Grasset și Gheorghe Marinel. Francezul numit săptămâna aceasta în board deține în prezent funcția de director pentru Europa în cadrul diviziei internaționale de retail banking din Société Générale. Colin a mai lucrat și pentru Komercni Banka, subsidiara din Cehia a grupului francez.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca