BRICS, alianța antidolar a marilor economii emergente, se pregătește să primească noi membri la invitația Chinei, în timp ce Rusia lucrează la o monedă de schimb pentru ele
BRICS, un grup de cooperare al celor mai mari economii emergente – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – ar putea deveni în curând mult mai mare, poate nu ca putere economică, dar cu siguranță ca număr.
Foto: Ziarul Financiar
BRICS, un grup de cooperare al celor mai mari economii emergente – Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud – ar putea deveni în curând mult mai mare, poate nu ca putere economică, dar cu siguranță ca număr. Un proiect la care lucrează membrii veterani, și de care unii dintre noii veniți s-ar putea să fie foarte interesați, este lansarea unei monede comune, o alternativă sau chiar un rival al dolarului.
Prima dată a fost BRIC, în 2006, apoi în 2010 a fost BRICS prin includerea Africii de Sud. 2010 a fost ultima dată când grupul celor mai mari piețe emergente s-a mărit. Dar la summitul celor cinci de pe 2-3 iunie de la Cape Town va fi discutată extinderea grupului în condițiile în care 13 țări au cerut formal să adere, iar șase și-au exprimat dorința informal, după cum a explicat Anil Sooklal, ambasadorul Africii de Sud la BRICS.
Arabia Saudită și Iranul se numără printre țările care au făcut cerere formală de aderare. Interesul și l-au exprimat și Argentina, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Egipt, Bahrein, Indonezia și încă trei economii africane, pe care Sooklal nu le-a numit, scrie Bloomberg. Discuțiile despre extinderea BRICS au fost inițiate de Beijing anul trecut, în contextul în care China și Rusia forțează schimbarea polilor de putere geopolitică la nivel mondial în detrimentul SUA și al aliaților occidentali.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan