Briefingul zilei de 5 septembrie 2024
» Sistemul antirachetă Patriot ajunge în Ucraina. Legea prin care România donează Ucrainei un sistem de rachete sol-aer Patriot a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis și nu rămâne acum decât ca ansamblul să plece spre țara vecină. Sistemul…
Foto: Ziarul Financiar
» Sistemul antirachetă Patriot ajunge în Ucraina. Legea prin care România donează Ucrainei un sistem de rachete sol-aer Patriot a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis și nu rămâne acum decât ca ansamblul să plece spre țara vecină. Sistemul a fost promis la presiunea americană, în timpul unei vizite a președintelui Iohannis la Washington. Dar Casa Albă a spus că România va primi în loc un sistem similar. România nu s-a grăbit să-i bucure pe ucraineni până ce președintele Volodimir Zelenski nu s-a plâns că „unii au promis un sistem Patriot dar nu l-au livrat”. Așa că actul de donație (sub formă de lege) a trecut rapid, într-o săptămână, prin guvern și Parlament și a fost promulgat ieri de președinte.
» Investiție de 30 mil. lei într-un ambulatoriu de specialitate în Chitila. Primăria Orașului Chitila în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) au deschis un ambulatoriu de specialitate al SUUB, o investiție de 30 mil. lei în total în infrastructură șI echipamente. „Investiția totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14 mil. lei, din care 11,6 mil. lei provin din bugetul local al Primăriei Chitila, diferența fiind asigurată de Consiliul Județean Ilfov. Dotarea cu echipamente medicale și mobilier, care s-a ridicat la 15,6 mil., a fost realizată prin programul PNRR/2022/C12/MS/I1.3 – I1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie”, potrivit oficialilor.
» OMV Petrom își externalizează unele servicii de recondiționare și transport. OMV Petrom (simbol bursier SNP), singurul producător de petrol și gaze din România, intenționează să externalizeze către Bonatti S.p.A. Parma Sucursala București, companie parte din grupul italian Bonatti, unele servicii de recondiționare și transport de material tubular, împreună cu activele și angajații care le deservesc, potrivit Consiliului Concurenței, care a autorizat tranzacția. „În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal”, au transmis ieri reprezentanții instituției.
Citește și
1 min
Ziarul Financiar
2 min
Ziarul Financiar