zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Brokerii au planuri să depășească 50% din piața asigurărilor

Companiile de brokeraj vor ajunge anul acesta să intermedieze peste jumătate din vânzările de polițe de asigurare, pe fondul creșterii cererii de servicii de consultanță, estimează Bogdan Andriescu, președintele UNSICAR – asociația brokerilor de asiguare.

de Corina Matei , Editor Web 20.03.2014 · 19:51 2 min de citit și în ziarul tipărit
Companiile de brokeraj vor ajunge anul acesta să intermedieze peste jumătate din vânzările de polițe de asigurare, pe fondul creșterii cererii de servicii de consultanță, estimează Bogdan Andriescu, președintele UNSICAR – asociația brokerilor de asiguare. Piața de brokeraj a ajuns anul trecut la 47% din volumul primelor subscrise de asigurătorii locali.

„Cererea de servicii de consultanță din partea cliențiilor s-a amplificat în ultimii ani și, în acest context, avansul brokerilor și al gradului de intermediere s-a văzut în cifrele din ultimii ani“, a spus Andriescu la conferința anuală a brokerilor de asigurare.

Cele aproximativ 600 de companii de brokeraj de pe piața locală au intermediat anul trecut prime cu o valoare cumulată de 3,9 miliarde de lei (880 mil. euro), cu aproape 8% peste nivelul din anul anterior. Gradul de intermediere a crescut cu trei puncte procentuale anul trecut, în condițiile în care afacerile companiilor de asigurări au stagnat.

Piața asigurărilor s-a ridicat anul trecut la 8,3 miliarde de lei (1,9 mld. euro), fiind cu numai 34 milioane de lei peste nivelul din 2012, potrivit datelor autorității de supraveghere financiară (ASF). Asigu­rările generale au crescut cu un procent, în timp ce veniturile din vânzarea de polițe de viață s-au prăbu­șit cu 8%.

Citește și