BSOG, în cazul amenzii de la ANRE: Am respectat pe deplin legea. Vom urma toate căile legale pentru a ne păstra și apăra drepturile. ANRE spune că nu va permite ca Marea Neagră să devină un Est Sălbatic și a început să împartă amenzi, operatorii în cauză
La finalul săptămânii trecute, ANRE a anunțat că a trimis către Black Sea Oil & Gas S.A., Petro Ventures Resources S.R.L. și Gas Plus Dacia S.R.L, consorțiul care a dezvoltat proiectul Midia din Marea Neagră, singura dezvoltare offshore din ultimii 30 de ani de pe plan local, amenzi în valoare de 3% din cifra de afaceri pe 2024. Motivul? Instituția a constatat că firmele nu și-au îndeplin…
Foto: Ziarul Financiar
La finalul săptămânii trecute, ANRE a anunțat că a trimis către Black Sea Oil & Gas S.A., Petro Ventures Resources S.R.L. și Gas Plus Dacia S.R.L, consorțiul care a dezvoltat proiectul Midia din Marea Neagră, singura dezvoltare offshore din ultimii 30 de ani de pe plan local, amenzi în valoare de 3% din cifra de afaceri pe 2024. Motivul? Instituția a constatat că firmele nu și-au îndeplinit obligația legală de a vinde, în perioada 01.01.2024-31.12.2024, cantitățile necesare de gaze naturale rezultate din activitatea de producție internă curentă, cu prețul reglementat de 150 lei/MWh, respectiv de 120 lei/MWh, stabilit de prevederile din O.U.G nr. 27/2022. Astfel, BSOG a primit o amendă de 37 milioane de lei, Petro Ventures Resources a fost amendată cu 11,5 mil. lei, iar Gas Plus Dacia a primit o amendă de 5,8 mil. lei.
„Aceste societăți au fost repetat sancționate începând cu anul 2022, pentru aceeași faptă. Decizia lor de a nu vinde gazul extras din perimetrele offshore la prețul reglementat stabilit prin lege reprezintă o gravă abatere de la cadrul legislativ și de reglementare în vigoare. ANRE a decis să aplice o amendă de 3% din cifra de afaceri, totalul însumând aproape 10 milioane de euro. Am fost și sunt un susținător al exploatărilor de gaz offshore. Asta nu înseamnă că osffshore-ul Mării Negre trebuie să devină un fel de Est Sălbatic, în care operatorii economici aleg să nu respecte legea“, a declarat președintele ANRE, George Niculescu. Proiectul Midia Gas Development (MGD) a intrat în funcțiune la jumătatea anului 2022, fiind prima investiție de acest tip realizată în România în ultimele trei decenii. Producția se realizează în zone cu ape de mică adâncime.
Proiectul MGD a necesitat o dezvoltare de 12 ani și investiții de peste 400 de milioane de dolari. Unul dintre momentele-cheie în realizarea proiectului a fost semnarea în 2018 a unui contract pentru vânzarea gazului din Marea Neagră, pe o perioadă de zece ani, cu francezii de la ENGIE, cel mai mare distribuitor de gaze din România. Anul trecut, cantitățile extrase din proiectul Midia au fost de 1 miliard de metri cubi, cantitate preluată integral de ENGIE în baza contractului din 2018.
Citește și
3 min
Ștefan Stan
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian