zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Business Legal

Bugetul consolidat în februarie 2026: Veniturile spectaculoase din ianuarie nu se mai văd în februarie, dar creșterea rămâne solidă. Deficitul bugetar a fost de 0,7% din PIB într-o singură lună

Datele Finanțelor, publicate săptămâna trecută, arată că, în primele două luni din an, veniturile bugetului consolidat au crescut cu 15,7%, iar cheltuielile s-au redus cu 1,6%.

de Mirela Turlan , Editor Web 29.03.2026 · 17:59 1 min de citit și în ziarul tipărit
Bugetul consolidat în februarie 2026: Veniturile spectaculoase din ianuarie nu se mai văd în februarie, dar creșterea rămâne solidă. Deficitul bugetar a fost de 0,7% din PIB într-o singură lună

Foto: Ziarul Financiar

♦ Veniturile bugetului general consolidat au crescut în februarie curent față de februarie 2025 cu 13%, iar cheltuielile au avansat cu 2,4%, astfel că, după un ianuarie în care a fost pe un ușor excedent, bugetul a intrat pe deficit – un deficit de 0,7% din PIB, într-o singură lună.

Datele Finanțelor, publicate săptămâna trecută, arată că, în primele două luni din an, veniturile bugetului consolidat au crescut cu 15,7%, iar cheltuielile s-au redus cu 1,6%. Strict pentru februarie, însă, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, rezultatele sunt ușor ajustate: veniturile au crescut, în februarie, cu 13,3% după ce, în ianuarie, crescuseră cu 18%, an/an.

În privința cheltuielilor pe două luni, Finanțele arată o scădere de 1,6%, dar, strict pentru februarie, la cheltuieli a fost înregistrată o creștere de 2,4%. Astfel că, de la un excedent marginal, de 850 de milioane de lei, în ianuarie, februarie a venit cu un deficit de  14 mld. lei (0,7% din PIB). Luate împreună, rezultatele din primele două luni din an rămân însă bune pentru că deficitul înregistrat este la jumătate față de cel din ianuarie-februarie 2025.

Citește și