zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Banci-Asigurari

Bugetul liderului din banking pe 2025: Banca Transilvania estimează active mai mari cu 14%, la 210 mld. lei, și profit de 4 mld lei. Creditarea: salt de 19%, peste 100 mld. lei

Activele Băncii Transilvania, liderul pieței bancare ro­mânești, sunt programate să urce în acest an cu 14%, până la 210 mld. lei, în condițiile creșterii soldului creditării brute cu circa 19%, până la 104 mld. lei, astfel că banca din Cluj își va consolida poziția de lider în piață după active.

de Mirela Turlan , Editor Web 27.03.2025 · 21:06 1 min de citit și în ziarul tipărit
Bugetul liderului din banking pe 2025: Banca Transilvania estimează active mai mari cu 14%, la 210 mld. lei, și profit de 4 mld lei. Creditarea: salt de 19%, peste 100 mld. lei

Foto: Ziarul Financiar

Activele Băncii Transilvania, liderul pieței bancare ro­mânești, sunt programate să urce în acest an cu 14%, până la 210 mld. lei, în condițiile creșterii soldului creditării brute cu circa 19%, până la 104 mld. lei, astfel că banca din Cluj își va consolida poziția de lider în piață după active.

Banca își propune să susțină creditarea și dezvoltara economiei românești, cu accent pe sectoare de importanță strategică la nivel național, precum infrastructura, sănătatea, agricultura, educația, energia sau domeniile vizate de prioritățile strategice locale și europene, potrivit unui raport al Băncii Transilvania ce va fi supus aprobării acționarilor.

Liderul pieței bancare din România se așteaptă să obțină în 2025 un profit net de 3,9 mld. lei, cu 11% peste câștigul din 2024. Din profitul record din 2024, de peste 3,5 mld. lei, banca va aloca 1,6 mld. lei pentru dividende și vrea să-și majoreze capitalul cu 1,73 mld. lei prin emisiunea de acțiuni noi.

Citește și