Bursă. 22.000 de acționari persoane fizice, cât un oraș de mici dimensiuni, au 57% din Fondul Proprietatea și vor decide la AGA soarta fondului pentru următorii patru ani
Aproximativ 57% din Fondul Proprietatea (FP), vehicul de investiții cu participații la unele dintre cele mai mari companii de stat nelistate din România – Aeroporturi, Salrom, Porturile Constanța – evaluate la circa 500 milioane de euro, se află acum în mâinile a 22.000 de acționari persoane fizice.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Niciun alt emitent nu are o astfel de prezență mare a investitorilor persoane fizice ca pondere în capitalul social ♦ „Decizia AGA va fi un test al puterii numerice a acționarilor persoane fizice, ale căror voturi pot influența direct cum vor fi administrate activele de 500 mil. euro ale fondului“ ♦ Un grup de acționari cere reluarea procesului de selecție pentru un nou administrator, acolo unde RocaFP candidează printr-un parteneriat cu un administrator de active din Luxemburg.
Aproximativ 57% din Fondul Proprietatea (FP), vehicul de investiții cu participații la unele dintre cele mai mari companii de stat nelistate din România – Aeroporturi, Salrom, Porturile Constanța – evaluate la circa 500 milioane de euro, se află acum în mâinile a 22.000 de acționari persoane fizice.
Această pondere este nemaintâlnită pentru o companie listată la Bursa de Valori București: la final de 2024, proporția era de 56%, cu un an în urmă de 39%, iar în 2022 de 23%. Creșterile recente s-au realizat printr-un proces de acumulare de la fondurile de pensii, care au vândut acțiuni după ce au luat expunere directă pe Hidroelectrica, în timp ce retailul a fost atras de politica de remunerare prin dividende și cash a fondului.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Vali Pencu
3 min
Catalina Apostoiu