Bursa a început să facă mai mulți bani din comisioane decât din dobânzile la depozite
Bursa a raportat un profit net de 1,4 milioane de lei în primul trimestru, din care câștigul financiar reprezintă doar o treime, spre deosebire de același interval al anului trecut, când profitul era alimentat nu din operațiuni, ci în principal din dobânzile la depozite.
Foto: Ziarul Financiar

Bursa de Valori București (BVB), principalul operator bursier de pe piața locală de capital, a încheiat primul trimestru cu o cifră de afaceri de 4,6 milioane lei, în creștere cu 14,5% față de perioada similară a anului precedent, avansul fiind alimentat de creșterea rulajului pe piața de acțiuni cu 22%, la 2,337 miliarde de lei.
Pe de altă parte, profitul net a scăzut cu 10%, până la 1,38 milioane de lei din cauza scăderii câștigului financiar la 0,45 milioane de lei, de peste două ori mai mic decât rezultatul din primele trei luni ale anului trecut. Profitul din exploatare s-a dublat însă la 1,22 milioane de lei. În primul trimestru al anului trecut, profitul financiar al BVB, obținut din dobânda pe care bursa o încasează la depozite, a fost de 1,13 milioane de lei. În timp ce profitul operațional, obținut din comisioanele de tranzacționare, a fost de două ori mai mic, de circa 0,66 milioane de lei.
Citește și
3 min
Catalina Apostoiu
1 min
Bogdan Cojocaru