Bursa a pierdut 32 mld. lei din capitalizare de la „Ziua eliberării” încoace: BET intră în teritoriu negativ în 2025, tras în jos luni de Purcari (-5,2%), TeraPlast (-4,3%), Sphera (-4,2%) și Banca Transilvania (-3,2%)
Deși a redus din scăderile înregistrate la începutul ședinței de luni – în ton cu piețele vest-europene –, Bursa locală a scăzut cu 2,4% în prima sesiune de tranzacționare a săptămânii și a intrat astfel în teritoriu negativ în 2025,…
Foto: Ziarul Financiar
Deși a redus din scăderile înregistrate la începutul ședinței de luni – în ton cu piețele vest-europene –, Bursa locală a scăzut cu 2,4% în prima sesiune de tranzacționare a săptămânii și a intrat astfel în teritoriu negativ în 2025, dinamica indicelui de referință BET fiind de minus 1,4% în acest interval, conform datelor agregate de ZF.
Prin comparație, indicele paneuropean Stoxx 600 cobora spre finele ședinței cu 3,7%, ducând evoluția de la început de an la minus 6,4%, în vreme ce piețele de capital din întreaga lume continuă să reacționeze negativ la taxele vamale impuse de administrația de la Casa Albă.
Evoluția BET a venit pe fondul scăderilor consemnate de Purcari (-5,2%), TeraPlast Bistrița (-4,3%), Sphera Franchise (-4,2%), Transelectrica (-3,7%), One United Properties (-3,6%), Banca Transilvania (-3,2%), Transgaz (-3,1%) și Romgaz (-2,7%). Doar acțiunile Electrica au crescut (+ 0,7%), însă după ce s-au depreciat vineri cu 11%.
Citește și
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca
1 min
Mirabela Tiron