zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Acțiunile Agroland s-au apreciat cu 9% de la publicarea rezultatelor privind evoluția furajelor

De pe 11 iulie și până în prezent, acțiunile grupului antreprenorial Agroland Business System (AG) au crescut cu 8,55%, de la 1,345 lei la 1,46 lei per unitate, ducând randamentul de la început de an la 30%, reiese din datele BVB.

de Eduard Ivanovici , Colaborator 06.08.2025 · 20:29 1 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă. Acțiunile Agroland s-au apreciat cu 9% de la publicarea rezultatelor privind evoluția furajelor

Foto: Ziarul Financiar

De pe 11 iulie și până în prezent, acțiunile grupului antreprenorial Agroland Business System (AG) au crescut cu 8,55%, de la 1,345 lei la 1,46 lei per unitate, ducând randamentul de la început de an la 30%, reiese din datele BVB. 

La acea dată, compania activă pe piața de retail, agrobusiness, producție alimentară și nutriție animală a anunțat că fabricile de la Caransebeș (județul Caraș-Severin) și Ișalnița (Dolj) au produs o cantitate de 7.268 de tone de furaje în T2/2025, echivalentul unei creșteri de 50% comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut.

De asemenea, platforma de la Mihăilești, Giurgiu a vândut în perioada aprilie-iunie o cantitate de 17,9 milioane de ouă de consum, o creștere de 17% comparativ cu T2/2024. În primul semestru, platforma de la Mihăilești a livrat 38,7 milioane de ouă de consum, în creștere cu 27% față de S1/2024; în T2/2025, Agroland a obținut pentru producția de ouă de consum un preț mediu cu 20% mai mare decât în intervalul similar al anului precedent.

Citește și