zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Acțiunile Sipex Company cresc cu peste 20% după publicarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024

Acțiunile distribuitorului de materiale și finisaje pentru construcții Sipex Company (simbol bursier SPX) s-au apreciat cu mai mult de 20% în ședința de tranzacționare de miercuri 20 martie, pe fondul unor tranzacții de 111.000 de lei, după ce compania a publicat luni situațiile financiare preliminare aferente anului 2023, iar ieri a înaintat estimările din bugetul de venituri și cheltuieli pentr…

de Mirela Turlan , Editor Web 20.03.2024 · 20:20 1 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă. Acțiunile Sipex Company cresc cu peste 20% după publicarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru 2024

Foto: Ziarul Financiar

Acțiunile distribuitorului de materiale și finisaje pentru construcții Sipex Company (simbol bursier SPX) s-au apreciat cu mai mult de 20% în ședința de tranzacționare de miercuri 20 martie, pe fondul unor tranzacții de 111.000 de lei, după ce compania a publicat luni situațiile financiare preliminare aferente anului 2023, iar ieri a înaintat estimările din bugetul de venituri și cheltuieli pentru 2024, arată datele BVB.

Sipex a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 313,4 mil. lei, cu 7,4% mai mare decât în 2022. Rezultatele au fost susținute de avansul vânzărilor în canalul B2B (business to business) cu 18,7% ca urmare a diversificării portofoliului de produse și a implicării în proiecte din infrastructură care au generat volume mai mari. Activele au ajuns la 136,2 mil. lei, plus 21,6% de la an la an.

Profitul net al companiei a însumat 11,1 mil. lei în 2023, reprezentând o diminuare cu 44,8% prin comparație cu anul precedent. Sipex notează în acest sens contextul economic internațional și local care a afectat sectorul construcțiilor.

Citește și