Bursă. Alexandru Combei, director de investiții la BRD AM, administrator a 10 mld. lei: În industria fondurilor mutuale, banii se duc preponderent spre fondurile de acțiuni; investitorii își asumă active mai riscante pentru profituri superioare
Apetitul în creștere al românilor pentru investiții continuă să alimenteze în aceste zile atât cotațiile de la Bursa de Valori București, cât și industria de asset management din România, unde fondurile de acțiuni au absorbit grosul banilor în luna mai, cu aproape 560 de milioane de lei din totalul plasamentelor, conform celor mai recente date ale Asociației Administratorilor de Fonduri.
Foto: Ziarul Financiar

Trendul se poate observa direct în comportamentul investitorilor, care au devenit mai curajoși și caută plasamente cu un grad mai ridicat de risc, dar capabile să genereze profituri pe măsură, spune Alexandru Combei, director de investiții la BRD AM, pentru ZF. „Piața continuă să meargă bine, continuă să existe intrări în fondurile mutuale. Încurajator este faptul că intrările principale sunt, cel puțin în cazul nostru, în fondurile de acțiuni și componentă de acțiuni, ceea ce este un lucru bun, oamenii fiind dispuși să își asume active un pic mai riscante, dar care pot genera randamente superioare (…) Investiția în acțiuni oferă, cel puțin parțial, protecție împotriva inflației“, explică el.
BRD AM este al doilea cel mai mare administrator de fonduri de investiții din România, cu o cotă de piață de 23,9% și active de 10,2 mld. lei, în creștere cu 3 mld. lei într-un an.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca