Bursă. Analiștii Goldring văd acțiunile Simtel Team la 47 de lei în următorul an. Compania se tranzacționează acum la 49 de lei
Analiștii Goldring au emis pe 20 septembrie un raport de analiză pentru compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL) în care prețul țintă pentru acțiuni în următoarele 12 luni era cuprins în intervalul 46,9-47,8 lei.
Foto: Ziarul Financiar
Analiștii Goldring au emis pe 20 septembrie un raport de analiză pentru compania românească de inginerie și tehnologie Simtel Team (simbol bursier SMTL) în care prețul țintă pentru acțiuni în următoarele 12 luni era cuprins în intervalul 46,9-47,8 lei.
Spre comparație, acțiunile erau atunci evaluate la 50 de lei, iar astăzi se tranzacționează la 49,5 lei, conform datelor BVB. În primul semestru al anului, Simtel Team a semnat o serie de contracte de amploare, care subliniază orientarea strategică a companiei către extinderea și consolidarea prezenței sale în sectorul energiei regenerabile, în special în cel al energiei fotovoltaice. Valoarea totală a acestor contracte se ridică la aproximativ 162,8 mil. lei.
.„Decizia Simtel de a se concentra pe proiecte fotovoltaice de dimensiuni considerabil mai mari în anul 2024 reprezintă o schimbare strategică semnificativă, cu implicații asupra profilului financiar și al perspectivei de creștere a companiei. Această tranziție, marcată de o creștere de peste 5 ori a dimensiunii medii a proiectelor și de o majorare cu peste 48% a capacității totale a proiectelor în implementare, contribuie la obiectivul emitentului de a deveni jucător-cheie pe piața energiei regenerabile din România”, scrie Goldring. Raportul financiar al Simtel pentru primul semestru al anului 2024 indică o scădere a veniturilor operaționale consolidate cu 20% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 98,1 mil. lei.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca