Bursă. Aquila mizează pe optimizare, eficiență și noi parteneriate în 2026, în context economic fragil, după un an 2025 cu profit în scădere și presiuni din costuri și fiscalitate
Bursă. Aquila mizează pe optimizare, eficiență și noi parteneriate în 2026, în context economic fragil, după un an 2025 cu profit în scădere și presiuni din costuri și fiscalitate
Foto: Ziarul Financiar
Aquila (AQ), unul dintre cei mai mari jucători din distribuția de bunuri de larg consum, își concentrează strategia pentru 2026 pe eficientizarea operațiunilor, optimizarea portofoliului și identificarea de noi oportunități de business, într-un context economic pe care compania îl descrie drept fragil.
Afirmațiile vin după un an 2025 în care compania a raportat venituri de aproape 3,5 miliarde de lei, în creștere cu 18%, dar cu un profit net în scădere cu 45%, pe fondul creșterii costurilor și al impactului fiscalității. În trimestrul al patrulea, profitul net s-a redus la 16 milioane de lei, minus 52% față de aceeași perioadă din anul anterior.
Pentru perioada următoare, compania pune accent pe disciplină operațională și controlul costurilor. „Pe de-o parte, anul acesta avem un focus pe optimizări de portofoliu de produse, canale, și pe de altă parte pe acea eficiență operațională, cât și de costuri, atât în relația dintre volume și resurse, cât și pe rute, costuri de toate felurile până la urmă“, a spus Jean Dumitrescu, IR director la Aquila.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca