Bursă. Care sunt așteptările și ce este de făcut. În teorie, energie mai scumpă, motorina aproape de 10 lei și inflație ar fi rețeta perfectă pentru creșteri la OMV Petrom, Romgaz și alte companii din energie, dar analiștii avertizează că scăderea consumu
Creșterea accelerată a prețurilor la energie – de la petrol și gaze până la carburanți – începe să redeseneze așteptările investitorilor de la Bursa de Valori București într-un moment în care motorina se apropie de 10 lei pe litru, inflația rămâne ridicată, iar consumul dă semne de slăbiciune.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Această componentă emoțională devine relevantă într-un context în care știrile despre scumpiri domină spațiul public. Percepția generală este că „energia este scumpă“ și, implicit, companiile din energie vor avea rezultate mai bune ♦ Deși acest lucru este parțial adevărat, piața începe să integreze deja aceste așteptări în prețuri ♦ Multiplii de evaluare pentru companii precum OMV Petrom și Hidroelectrica sunt peste mediile istorice, ceea ce sugerează că o parte din optimism este deja inclusă în cotații ♦ În aceste condiții, orice dezamăgire – fie din zona de producție, fie din zona de reglementare sau taxe – poate duce la corecții.
Creșterea accelerată a prețurilor la energie – de la petrol și gaze până la carburanți – începe să redeseneze așteptările investitorilor de la Bursa de Valori București într-un moment în care motorina se apropie de 10 lei pe litru, inflația rămâne ridicată, iar consumul dă semne de slăbiciune. Deși companiile din energie și, parțial, sectorul bancar sunt văzute drept beneficiari direcți ai acestui context, analiștii atrag atenția că efectele secundare, în special asupra consumului și economiei reale, pot tempera entuziasmul din piață.
„Companiile energetice par a fi acum favorite, la fel și domeniul bancar. Pe de altă parte, trebuie să vedem lucrurile din punct de vedere al riscului, volatilitatea nu este pentru oricine“, spune Costin Brumă, broker, Swiss Capital.
Citește și
2 min
Iulian Tenchiu
3 min
Ioana Mihai-Andrei
2 min
Cristina Roșca