Bursa de la București a coborât luni cu 0,2% și s-a aliniat trendului global de scăderi. Dinamici mixte în indicele BET, unde cele mai căutate acțiuni au fost Banca Transilvania, Hidroelectrica și OMV Petrom
Indicele de referință BET al Bursei de Valori București a înregistrat o scădere de 0,2% luni, 3 februarie, în contextul în care dinamicile celor 20 de emitenți s-au situat între minus 2% pentru Antibiotice și plus 3,5% în cazul One…
Foto: Ziarul Financiar
Indicele de referință BET al Bursei de Valori București a înregistrat o scădere de 0,2% luni, 3 februarie, în contextul în care dinamicile celor 20 de emitenți s-au situat între minus 2% pentru Antibiotice și plus 3,5% în cazul One United Properties.
Potrivit datelor BVB, doar patru acțiuni din BET au fost pe plus la finalul ședinței, patru au rămas la aceleași prețuri, iar restul au fost pe minus. Lichiditatea totală s-a ridicat la 83,1 mil. lei, iar cele mai tranzacționate acțiuni au fost Banca Transilvania (7,3 mil. lei), Hidroelectrica (4,8 mil. lei) și OMV Petrom (3,2 mil. lei).
Evoluția de la BVB s-a încadrat în trendul burselor globale, care au înregistrat fără excepție scăderi pe fondul tarifelor vamale impuse de președintele american Donald Trump pentru Mexic și Canada (25%) și al tarifelor suplimentare pentru importurile din China (10%). Săptămâna trecută, el a amenințat și Uniunea Europeană cu noi tarife.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan