zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Compania de comunicare Graffiti Plus încheie anticipat plasamentul privat pentru listarea la BVB. Suprasubscriere în primele trei zile

Compania de comunicare și brand marketing Graffiti Plus (GRF+) a anunțat suprasubscrierea acțiunilor sale nou emise, după primele trei zile ale rundei de plasament privat, realizat în vederea admiterii la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București, potrivit…

de Eduard Ivanovici , Colaborator 27.01.2026 · 18:45 2 min de citit
Bursă. Compania de comunicare Graffiti Plus încheie anticipat plasamentul privat pentru listarea la BVB. Suprasubscriere în primele trei zile

Foto: Ziarul Financiar

Compania de comunicare și brand marketing Graffiti Plus (GRF+) a anunțat suprasubscrierea acțiunilor sale nou emise, după primele trei zile ale rundei de plasament privat, realizat în vederea admiterii la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București, potrivit unui comunicat de presă. Astfel, emitentul închide anticipat runda de finanțare la finalul zile de 27 ianuarie, după ce și-a depășit semnificativ toți indicatorii solicitați de către BVB pentru listarea la bursă: free-float de 10%, respectiv numărul de investitori, care să poată asigura lichiditatea acțiunilor.

„Ne bucurăm să fim prima companie din România care derulează un plasament privat în 2026 și îl încheie cu succes. Este o performanță cu atât mai mult cu cât GRAFFITI PLUS aduce în premieră, în atenția pieței de capital, industria de comunicare și marketing. Ne bucurăm că investitorii au înțeles rapid viziunea noastră de creștere și direcția strategică în care mergem: construirea unor diferențiatori reali de business prin integrarea tehnologiei AI în procesele interne și în dezvoltarea de produse și servicii noi, precum și prin scalarea celor trei verticale – pharma & healthcare, sports & sponsorship și data-driven influencer marketing. Credem cu tărie că punctele forte ale acestei industrii în următorii 3-5 ani vor fi ancorate în capacitatea jucătorilor de a integra tehnologia sistemic si strategic, potențând astfel capacitatea de consultanță a capitalului uman bazată pe date”, menționează Bogdan Tomoiagă, președintele Consiliului de Administrație al companiei.

Subscrierile pentru acțiunile GRF+ nou emise au ajuns la 50% în primele 48 de ore, iar în cea de a treia zi de plasament au ajuns la peste 110%. Consiliul de Administrație al societății a decis, astăzi, suplimentarea volumului de acțiuni, pentru a putea onora toate subscrierile înregistrate în această rundă de early investment și închiderea anticipată a ofertei, scrie compania în comunicat.

Citește și