zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Compania de prospectare geologică Prospecțiuni, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, anunță creșteri de 166% pe profit și 54% pe afaceri. Acțiunile, plus 5%

Compania de prospectare geologică Prospecțiuni București (simbol bursier PRSN), deținută majoritar de omul de afaceri Ovidiu Tender, a încheiat primele trei trimestre din an cu un profit net de 25,3 milioane de lei, cu 166% peste nivelul aceluiași interval din…

de Eduard Ivanovici , Colaborator 23.11.2023 · 10:57 2 min de citit și în ziarul tipărit
Bursă. Compania de prospectare geologică Prospecțiuni, controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender, anunță creșteri de 166% pe profit și 54% pe afaceri. Acțiunile, plus 5%

Foto: Ziarul Financiar

Compania de prospectare geologică Prospecțiuni București (simbol bursier PRSN), deținută majoritar de omul de afaceri Ovidiu Tender, a încheiat primele trei trimestre din an cu un profit net de 25,3 milioane de lei, cu 166% peste nivelul aceluiași interval din 2022. Cifra de afaceri a însumat 187,3 milioane de lei, în creștere cu 54% an/an. Între timp, cheltuielile de exploatare s-au majorat de la 111 milioane la 156,9 milioane de lei, deci un plus de 41%, conform raportului financiar.

„Creșterea cifrei de afaceri (…) a fost generată de îmbunătățirea activității de achiziția date geofizice, fiind executate lucrări în cadrul a trei mari proiecte 3D (două deja finalizate și unul aflat în curs de execuție)… pe fondul menținerii prețului petrolului și gazului la un nivel ridicat și mai ales a strategiei privind independența energetică, perspectiva pe termen scurt și mediu prevede o intensificare a investițiilor companiilor din piața upstream”, scriu reprezentanții Prospecțiuni.

La ora publicării știrii, acțiunile PRSN se apreciau cu 4,94% la BVB, pe un rulaj de 420.000 de lei, ducând avansul din 2023 la 84%. Evaluată la 122 de milioane de lei, compania este controlată de Tender SA Timișoara în proporție de 55,7%, urmat de SIF Muntenia, 11,8%.

Citește și