Bursă. Companiile de energie și utilități de la BVB și-au bugetat împreună venituri și un profit în scădere cu 7,6%, respectiv 9,4% anul acesta vs. 2023
La 79,2 miliarde de lei ajung cumulat veniturile estimate de companiile din sectoarele energie și utilități de la Bursa la Valori București în 2024.
Foto: Ziarul Financiar
La 79,2 miliarde de lei ajung cumulat veniturile estimate de companiile din sectoarele energie și utilități de la Bursa la Valori București în 2024. Astfel, veniturile a opt societăți listate – Romgaz, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Electrica, Conpet, OMV Petrom și Hidroelectrica – ar urma să scadă cu 7,6% prin comparație cu anul precedent.
Estimat la 14,5 miliarde de lei, profitul net al celor opt societăți incluse în indicele de referință BET ar urma să se diminueze cu 9,4% anul acesta prin comparație cu 2023, conform prognozelor din bugetele de venituri și cheltuieli. În funcție de datele din BVC-uri și rapoartele preliminare, doar Romgaz, Transgaz și OMV Petrom ar înregistra creșteri ale profitului net în 2024.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
1 min
Cristina Roșca