Bursa continuă să scadă indiferent dacă plouă sau e soare
Bursa de la București a scăzut cu 0,76% (indicele BET-C), contrar burselor europene, într-o piață în care cei mai mulți investitori au lipsit de la tranzacționare, iar rulajul a fost salvat de transferurile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP) și câte un deal cu titluri emise de cele cinci SIF-uri și de OMV Petrom (SNP).
Foto: Ziarul Financiar

În ședința precedentă, bursa locală a coborât la nivelul de la finalul anului trecut, după ce reculul din luna mai, de peste 12%, a șters câștigul cu care mai rămăsese indicele general BET-C în urma corecțiilor înregistrate în martie și aprilie.
Șeful departamentului de brokeraj al Tradeville, Andrei Ciubotaru, crede că investitorii se așteaptă la o retragere de lichiditate în cazul unui posibil faliment al Greciei, ceea ce duce la scăderi și pe piețe.
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica