Bursa de la București a crescut în iunie cu 2%, singurul avans din regiune
După ce Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene, a anunțat că demarează programul de relaxare cantitativă, multe fonduri și-au întors privirea spre acțiunile europene.
Foto: Ziarul Financiar
Pe lângă un euro mai slab, elementele fundamentale erau bune, de exemplu, indicatorul PER (Price-Earnings-Ratio), pe întreg sectorul european, avea o valoare de aproximativ 17, în timp ce companiile de peste ocean păreau mai puțin profitabile, cu o valoare a PER de 27. Cu toate acestea, indicele american S & P 500 a crescut cu 2,34% de la începutul acestui an, în timp ce indicele Stoxx 600, ce reunește cele mai importante companii europene, a scăzut cu 11,33%.
Economia europeană a crescut cu sub 1% în 2015, în timp ce acțiunile europene au scăzut cu aproximativ 12,16% în ultimul an. Pe de altă parte, indicele Stoxx Global, ce reunește cele mai importante companii din lume, a scăzut cu 6,13%.
Indicele FTSEMIB, referința bursei de la Milano, a scăzut de la începutul acestui an cu 25,42%, în timp ce în luna iunie piața de capital italiană s-a depreciat cu aproape 9%. La fel ca în restul țărilor dezvoltate, valul de scăderi este condus de îngrijorările cu privire la profitabilitatea sistemului bancar european, iar după rezultatul votului din Marea Britanie, mulți investitori sunt îngrijorați cu privire la noua arhitectură bancară europeană și la cum va afecta aceasta evoluția întregului domeniu, existând temeri serioase cu privire la un eventual fenomen de gripare a întregului sector financiar comunitar pornit chiar de la slăbiciunea băncilor italiene.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu