Bursa de la București continuă seria de maxime istorice și urcă miercuri cu 1%. Tranzacții de 160 mil. lei, peste media zilnică, din care jumătate cu acțiuni Petrom, Hidroelectrica și Fondul Proprietatea
Bursa de la București a crescut cu 1% în ședința de tranzacționare de miercuri, dinamică reflectată prin indicele principal BET, continuând seria de maxime istorice începută în urmă cu două săptămâni. Astfel, BET s-a apreciat pentru a treia ședință la…
Foto: Ziarul Financiar
Bursa de la București a crescut cu 1% în ședința de tranzacționare de miercuri, dinamică reflectată prin indicele principal BET, continuând seria de maxime istorice începută în urmă cu două săptămâni. Astfel, BET s-a apreciat pentru a treia ședință la rând, la o valoare record de 14.466 de puncta, arată datele BVB.
Din cele 14 sesiuni din luna septembrie de până acum, prima ligă bursieră de la București a scăzut doar în trei, avansul cumulat fiind de peste 9%, conform calculelor realizate de ZF. Toți indicii bursieri locali s-au apreciat miercuri. Din rândul companiilor din BET, patru au fost pe minus, trei la același preț cu cel din ședința anterioară și restul pe plus.
Cele mai mari creșteri din BET au fost înregistrate de Bursa de Valori București (2,9%), Fondul Proprietatea (2,8%), Banca Transilvania (1,9%), Transgaz și Transelectrica (1,4%), OMV Petrom (1,1%), Hidroelectrica și Nuclearelectrica (1%). La polul opus, au scăzut Transport Trade Services (minus 3,7%), TeraPlast (minus 2,7%), One United Properties (minus 0,6%) și Digi Communications (minus 0,3%).
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc