zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la București, creștere de 2,4% la debutul ședinței de vineri: acțiunile Băncii Transilvania și Petrom, plus 2,3%. Cele ale TTS, plus 5,2%. Toate cele 20 de acțiuni din BET, pe plus în prima oră

Investitorii de la Bursa de Valori București – cei care încă nu au intrat în vacanță - par a reveni la sentimente pozitive vineri, după șocul politic de joi, astfel că au intrat timid la cumpărare, ceea ce s-a reflectat…

de Robert Manea , Editor Web 20.12.2024 · 11:16 1 min de citit
Bursa de la București, creștere de 2,4% la debutul ședinței de vineri: acțiunile Băncii Transilvania și Petrom, plus 2,3%. Cele ale TTS, plus 5,2%. Toate cele 20 de acțiuni din BET, pe plus în prima oră

Foto: Ziarul Financiar

Investitorii de la Bursa de Valori București – cei care încă nu au intrat în vacanță – par a reveni la sentimente pozitive vineri, după șocul politic de joi, astfel că au intrat timid la cumpărare, ceea ce s-a reflectat în sens pozitiv pe cotații și pe indici bursieri.

În prima oră de tranzacționare indicele principal BET se apreciază cu 2,4%, susținut de creșterea acțiunilor Banca Transilvania și Petrom cu 2,3% fiecare, potrivit datelor bvb.ro. Banca de la Cluj este cel mai tranzacționat emitent cu tranzacții de 2,5 mil. lei.

Datele bvb.ro valabile pentru ora 11:10 arată că toate cele 20 de acțiuni ale indicelui BET sunt pe creștere, de la 4-5% pentru TTS, MedLife, Transelectrica, Transgaz, la sub 2% pentru SNN, Purcari, Aquila, Electrica, Premier Energy. Joi indicele BET a scăzut cu 2% din cauza anunțului liderului PSD Marcel Ciolacu de a retrage PSD de la masa negocierilor pentru un viitor guvern.

Citește și