zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursa de la București deschide săptămâna în scădere cu peste 1,5%, sub presiunea dublă a crizei de coaliție din România și a reescaladării tensiunilor militare din Orientul Mijlociu

Piața de capital din România a început ședința de luni, 20 aprilie, cu deprecieri semnificative, indicele BET coborând cu 1,4%, iar BET-BK cu 1,55% față de închiderea de vineri. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de titlurile Conpet și…

de Ștefan Stan , Editor Web 20.04.2026 · 10:29 2 min de citit
Bursa de la București deschide săptămâna în scădere cu peste 1,5%, sub presiunea dublă a crizei de coaliție din România și a reescaladării tensiunilor militare din Orientul Mijlociu

Foto: Ziarul Financiar

Piața de capital din România a început ședința de luni, 20 aprilie, cu deprecieri semnificative, indicele BET coborând cu 1,4%, iar BET-BK cu 1,55% față de închiderea de vineri. Cele mai mari pierderi au fost înregistrate de titlurile Conpet și Transgaz, ambele în minus cu peste 2,4%, urmate de Banca Transilvania și Romgaz, fiecare cu scăderi de aproximativ 2%. Valoarea tranzacțiilor din primele 20 de minute a fost de 6,4 milioane de lei, potrivit bvb.ro.

Presiunea vine din două direcții. Pe plan intern, Partidul Social Democrat a convocat pentru această zi un eveniment intern denumit „Momentul Adevărului”, în care ar putea decide retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan. Liderii PSD au cerut în ultimele zile explicit demisia premierului, acuzându-l că gestionează irresponsabil reformele economice. 

Pe plan extern, optimismul de la finalul săptămânii trecute s-a risipit rapid. Iranul a anunțat sâmbătă că Strâmtoarea Hormuz rămâne închisă navigației comerciale, iar două nave sub pavilion indian care au încercat să treacă au fost oprite cu focuri de avertisment. Președintele american Donald Trump a calificat gestul drept o încălcare flagrantă a acordului de încetare a focului și a amenințat cu distrugerea infrastructurii civile iraniene dacă negocierile nu avansează. Futures pe petrolul american WTI au urcat cu 6% în cursul nopții de duminică spre luni, ajungând în jurul a 89 de dolari pe baril, după ce prețurile scăzuseră puternic vineri în urma unor semnale mai optimiste. Futures pe principalele indici americani arătau și ele scăderi de 0,5-0,7%.

Citește și