Bursa de Valori scade abrupt pe finalul săptămânii. Electrica, cea mai tranzacționată acțiune înaintea includerii în FTSE Russell
Indicele principal BET al Bursei de Valori București, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni, precum Banca Transilvania, Petrom, Hidroelectrica, și-a schimbat brusc dinamica pe ultimele minute ale ședinței din 15 martie 2024, astfel că a trecut de la o creștere de 0,4% în jurul prânzului la o scădere de 0,3%, potrivit datelor BVB.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Vineri la prânz indicele creștea cu 0,4% și înregistra un nou maxim istoric ♦ Închiderea, minus 0,3% ♦ Spre seară și-au făcut apariția investitori de calibru la Electrica, Petrom, Banca Transilvania care au schimbat pachete din fixing.
Indicele principal BET al Bursei de Valori București, care reflectă evoluția celor mai tranzacționate 20 de acțiuni, precum Banca Transilvania, Petrom, Hidroelectrica, și-a schimbat brusc dinamica pe ultimele minute ale ședinței din 15 martie 2024, astfel că a trecut de la o creștere de 0,4% în jurul prânzului la o scădere de 0,3%, potrivit datelor BVB. Schimbarea a fost determinată – spun brokerii – de apariția unor investitori de calibru care au tranzacționat pachete semnificative cu acțiuni precum Electrica, Petrom, Banca Transilvania. Pachetele mari au fost tranzacționate la 17:50 din prețul de fixing. În cazul Electrica lichiditatea pe acțiuni a fost vineri de 62 mil. lei.
De luni acțiunile Electrica vor fi incluse în indicii FTSE Russell Global Cap dedicați piețelor emergente, ceea ce înseamnă că vineri au avut loc rebalansări de portofoliu din partea investitorilor ca să adreseze includere companiei în indicele internațional.
Citește și
4 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan