Bursă: Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, companie antreprenorială controlată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, vrea să-și remunereze investitorii cu dividende interimare de 38 mil. lei și să consolideze acțiunile la un raport de 50 la
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), controlat de antreprenorii Victor Căpitanu (24,9%) și Andrei Diaconescu (24,9%), convoacă acționarii pe 11 octombrie pentru a aproba printre altele distribuirea unor dividende interimare. Data plății ar urma să fie 11 noiembrie. "Aprobarea distribuirii…
Foto: Ziarul Financiar
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE), controlat de antreprenorii Victor Căpitanu (24,9%) și Andrei Diaconescu (24,9%), convoacă acționarii pe 11 octombrie pentru a aproba printre altele distribuirea unor dividende interimare. Data plății ar urma să fie 11 noiembrie.
“Aprobarea distribuirii de dividende interimare din primele șase luni din exercițiul financiar care se va încheia la 31 decembrie 2024 în valoare de 38.288.575,17 RON (brut), adică un dividend de 0,01 RON/acțiune (brut, prin raportare la numărul total de acțiuni emise de Societate la data convocării AGOA) din profitul net distribuibil în valoare de 140.868.290 RON (din care 74.215.539 RON reprezintă profitul net distribuibil aferent primei jumătăți a exercițiului financiar care se va încheia la 31 decembrie 2024). În măsura în care la data de înregistrare aplicabilă vor fi înregistrate acțiuni de trezorerie, acestea nu vor da dreptul la dividende”, se arată în convocatorul publicat vineri la Bursa de Valori. 30 octombrie ar urma să fie data de înregistrare.
De asemenea compania vrea să-și consolideze numărul de acțiuni la un raport de 50 de acțiuni la 1. Această propunere, care vizează reducerea numărului de acțiuni, scăderea volatilității prețului acțiunilor și contribuția la valoarea pe termen lung pentru acționari, va fi supusă votului acționarilor companiei la următoarea Adunare Generală a Acționarilor, care va avea loc în data de 10 octombrie 2024, potrivit unui comunicat de presă.
Citește și
3 min
Roxana Petrescu
2 min
Iulian Anghel