Bursă. Digi Communications intră pe piața din Marea Britanie și propune un dividend mai mare cu 11%, după un trimestru cu venituri în creștere și a doua pierdere consecutivă
Operatorul de telecomunicații Digi Communications (DIGI) a făcut primii pași pe piața din Regatul Unit în primul trimestru din 2026, prin achiziția unei participații de 51% în Whyfibre Limited, companie care deține o rețea de fibră optică în dezvoltare în comitatele Bedfordshire și Hertfordshire din sudul Angliei.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Numărul de contracte generatoare de venituri a crescut cu 15% ♦ Compania are 8,2 milioane de clienți de telefonie mobilă în România, în urcare cu 20% an/an.
Operatorul de telecomunicații Digi Communications (DIGI) a făcut primii pași pe piața din Regatul Unit în primul trimestru din 2026, prin achiziția unei participații de 51% în Whyfibre Limited, companie care deține o rețea de fibră optică în dezvoltare în comitatele Bedfordshire și Hertfordshire din sudul Angliei. Tranzacția a fost realizată prin Fiber One Ltd., filiala deținută integral de Digi în Anglia, care va opera rețeaua și estimează că va furniza primele servicii de internet fix pe bază de proiect pilot în viitorul apropiat.
Trimestrul I a adus însă și a doua pierdere netă consecutivă: 16,2 milioane euro, față de un profit de 5,9 milioane euro în T1/2025. Rezultatul s-a îmbunătățit față de trimestrul anterior, care fusese afectat de elemente excepționale legate de reorganizare. Indicatorul EBIT a scăzut cu 20% față de T1/2025, la 37,1 milioane euro, parțial din cauza reducerii altor câștiguri, care au coborât la 10,3 milioane euro de la 23,5 milioane euro – sumă care inclusese în T1/2025 venituri din subvenții pentru energie.
Citește și
3 min
Rareș Udrescu
3 min
Rareș Udrescu
5 min
Cristian Hostiuc