Bursă. Fondurile Metropolitan au depășit pragul de 5% din operatorul de servicii medicale private MedLife
MedLife (simbol bursier M), furnizor de servicii medicale private ale cărui acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life și Metropolitan Life Asigurări…
Foto: Ziarul Financiar
MedLife (simbol bursier M), furnizor de servicii medicale private ale cărui acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET, a anunțat vineri seară la Bursa de Valori București că Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life și Metropolitan Life Asigurări MetLife Europe au depășit pragul de 5% din totalul drepturilor de vot ale companiei. Calculele ZF arată o investiție de aproape 108 mil. lei a celor două fonduri.
„Potrivit raportării, Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life și Metropolitan Life Asigurări MetLife Europe d.a.c. Dublin Sucursala București dețineau la data de 22 ianuarie 2024, un număr total de drepturi de vot de 27.064.546, reprezentând 5,0938% din totalul drepturilor de vot ale emitentului Med Life S.A.”, scrie MedLife în raportul de la bursă.
Compania are 2,1 mld. lei capitalizare, iar cei mai mari acționari sunt Mihai Marcu (14,77%), Mihaela Gabriela Cristescu (14,04%), Fondul de Pensii Administrat Privat NN (13,24%) și Nicolae Marcu (10,41%). Acțiunile M înregistrează o scădere de 18,4% în ultimul an, pe fondul unor tranzacții de 171 mil. lei, arată datele BVB.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca