Bursă. Goldring a ajustat pozitiv prețul-țintă pentru acțiunile Sphera după rezultatele pe 2024: potențial de randament de 4,5%
Analiștii de la Goldring a stabilit un preț țintă cuprins în intervalul 42,1-42,3 lei pentru acțiunile Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), în ușoară urcare de la 39,1-42 lei în vara anului trecut.
Foto: Ziarul Financiar
Analiștii de la Goldring a stabilit un preț țintă cuprins în intervalul 42,1-42,3 lei pentru acțiunile Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG), în ușoară urcare de la 39,1-42 lei în vara anului trecut. Ajustarea pozitivă a prețului-țintă stabilit anterior vine în urma publicării rezultatelor financiare preliminare 2024 și implică un randament potențial de 4,5% față de prețul curent de tranzacționare, conform calculelor realizate de ZF. Sphera Franchise Group pare semnificativ subevaluată pe baza multiplilor financiari EV/EBITDA și P/E comparativ cu alte companii din industria de restaurante. De exemplu, raportul preț/câștig (P/E) al Sphera este de 16,4x, față de 18,1x media și 25,2x mediana, în timp ce multiplul de evaluare în funcție de profitul operațional (EV/EBITDA) este de 1,55x, sub media de 10,64x și mediana de 8,95x. În anul 2024, grupul a înregistrat venituri totale de 740 de milioane de lei, marcând o creștere de 6,4% față de aceeași perioadă din 2023 (695,6 milioane lei). Cea mai mare parte a acestor venituri a fost generată în România, cu 639,5 milioane lei (reprezentând 86,4% din totalul vânzărilor din semestrul I 2024), urmată de Italia cu 89,6 milioane lei (12,1%) și Republica Moldova cu 11,0 milioane lei (1,5%).
La nivelul întregului an, grupul a realizat în 2024 venituri din restaurante în valoare de 1,55 miliarde de lei, în creștere cu 5,4% față de 2023, depășind pentru prima dată pragul de 1,5 miliarde lei. Din perspectiva performanței brandurilor, KFC a continuat să reprezinte principalul contributor la creșterea veniturilor la nivel de grup, cu venituri de 644,6 milioane lei în prima jumătate a anului 2024, reprezentând o creștere de 8,2% față de aceeași perioadă din 2023. Taco Bell a continuat să înregistreze o dinamică puternică, cu o creștere de 7,2%, generând venituri de 42,3 milioane lei. Pe de altă parte, Pizza Hut a consemnat o scădere de 6,7%, atingând un volum de vânzări de 53,1 milioane lei, în contextul continuării procesului de eficientizare a rețelei. În 2024, ponderea cheltuielilor asociate restaurantelor în totalul vânzărilor a continuat să se reducă, ajungând la 87,6%, în scădere de la 89,1% în 2023. Această îmbunătățire reflectă o eficiență operațională crescută, susținută de o creștere anuală a veniturilor din restaurante de 5,4%, care a depășit ritmul de creștere al cheltuielilor aferente restaurantelor, de doar 3,5%. Toate cheltuielile importante au fost atent monitorizate și nu au crescut semnificativ, în special costurile cu alimentele și materialele, care au crescut cu doar 0,9% față de anul anterior, ajungând la 483,6 milioane lei. Această dinamică anuală, inferioară inflației alimentare, confirmă o politică eficientă de achiziții și o optimizare susținută a lanțului de aprovizionare într-un context economic încă tensionat. Ca rezultat al acestor măsuri, profitul din exploatare în restaurante a atins 194,7 milioane lei în 2024, marcând o creștere solidă de 22,0% față de 2023 (159,6 milioane lei). Această performanță evidențiază atât impactul pozitiv al strategiei comerciale și de prețuri, cât și beneficiile extinderii selective a rețelei și ale controlului riguros al costurilor. În plus, este important de subliniat că profitul net al grupului a menținut dinamica de creștere, ajungând la 97,2 milioane lei în 2024, comparativ cu 71,98 milioane lei în anul anterior, ceea ce corespunde unei creșteri de 35%. Această evoluție semnificativă a fost susținută în principal de rezultatele solide ale KFC România, care a generat un profit net de 100,2 milioane lei, în creștere cu 16,7% față de 2023. KFC România a contribuit, de asemenea, pozitiv, cu un profit net de 3,1 milioane lei, în creștere cu 11,7%, iar Taco Bell a înregistrat o contribuție semnificativă, cu un profit net de 3,8 milioane lei, în creștere de aproape cinci ori față de anul anterior. Deși KFC Italia a înregistrat o scădere semnificativă a profitului, până la 1,1 milioane lei (-62% față de 2023), unitatea a rămas profitabilă, în ciuda presiunilor salariale din piața italiană. Această evoluție reflectă în continuare impactul măsurilor de eficientizare adoptate în anii anteriori, inclusiv restructurarea rețelei și optimizarea operațiunilor. Sphera Franchise Group este evaluată de investitori la 1,6 mld. lei, iar printre acționari se numără mai multe fonduri – Tatika Investments Limited (28,6%), Computerland Romania (20,5%), Wellkept Group (17,1%). Acțiunile SFG înregistrează o creștere de 27% în ultimul an și un avans de 0,3% de la începutul acestui an, arată datele BVB.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile