zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă. Hidroelectrica a pus în funcțiune un hidroagregat de la Stejaru după retehnologizare. Investiție de 62 mil. lei

Producătorul de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunțat recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare. Puterea HA5 a crescut de la 50 MW la 54,126 MW, marcând astfel un…

de Tibi Oprea , Colaborator 02.12.2024 · 16:55 2 min de citit
Bursă. Hidroelectrica a pus în funcțiune un hidroagregat de la Stejaru după retehnologizare. Investiție de 62 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Producătorul de energie electrică Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunțat recepția lucrărilor de retehnologizare pentru Hidroagregatul nr. 5 (HA5) din cadrul Centralei Hidroelectrice Stejaru prin retehnologizare. Puterea HA5 a crescut de la 50 MW la 54,126 MW, marcând astfel un progres important în procesul de modernizare al uneia dintre cele mai importante hidrocentrale ale României.

„Finalizarea lucrărilor de retehnologizare a Hidroagregatului 5 de la CHE Stejaru reprezintă pentru Hidroelectrica un pas înainte semnificativ în procesul nostru de modernizare și eficientizare a capacităților de producție. Acest proiect complex reconfirmă angajamentul nostru de a investi în infrastructura energetică strategică a României, utilizând cele mai noi tehnologii pentru a asigura performanță, fiabilitate și sustenabilitate. Creșterea capacității instalate a HA5 la 54,126 MW contribuie direct la consolidarea poziției Hidroelectrica ca lider în producția de energie verde din România”, spune Karoly Borbely, CEO al Hidroelectrica.

Valoarea investiției pentru HA5 și instalațiile aferente este de 61,7 milioane de lei, din care costurile efective pentru retehnologizarea hidroagregatului au fost de 51,5 milioane de lei. Lucrările, caracterizate de o complexitate ridicată, au fost realizate de către Hidroserv, compania suport a Hidroelectrica, care beneficiază de o experiență vastă de peste 55 de ani în domeniul hidroenergetic.

Citește și