Bursa încheie prima săptămână din 2023 cu o creștere de 4% și cu un plus de 10 miliarde de lei. Din BET, acțiunile MedLife au urcat cu 11%, TeraPlast cu 10%, Conpet și Digi cu 7%. Cele ale Băncii Transilvania s-au apreciat cu 5,9% iar Petrom cu 2,3%
Cu 4% a urcat Bursa de Valori București în prima săptămână din 2023, pe fondul unor aprecieri și pe plan european, astfel că indicele principal BET a încheiat la 12.135 de puncte, față de 11.663 în ultima ședință din 2022,…
Foto: Ziarul Financiar
Cu 4% a urcat Bursa de Valori București în prima săptămână din 2023, pe fondul unor aprecieri și pe plan european, astfel că indicele principal BET a încheiat la 12.135 de puncte, față de 11.663 în ultima ședință din 2022, în timp ce valoarea cumulată a capitalizării companiilor listate s-a apreciat cu 10 mld. lei la circa 220 mld. lei.
Evoluția a fost susținută în principal de aprecierile de pe plan extern, precum 3,2% pentru FTSE, 4,6% pentru DAX, 1% pentru Dow Jones, ca urmare a faptului că inflația din cele mai mari economii europene a încetinit peste așteptări în decembrie ceea ce ar putea însemna o politică monetară ușor mai relaxată în perioada următoarea. La București prima ședință a BNR din 2023 este pe 10 ianuarie.
Din rândul celor 20 de acțiuni, MedLife a avut cea mai importantă apreciere, respective 11%, acțiunile fiind urmate de cele ale TeraPlast cu 11% și Digi și Conpet cu 7%. Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, s-a apreciat cu 6% în timp ce Petrom a câștigat 2,3%. La polul opus, singura acțiune pe minus la nivel săptămânal a fost Alro, cu 0,3%.
Citește și
6 min
Liviu Popescu
2 min
Ziarul Financiar
1 min
Ziarul Financiar