Bursă. Indicele BET scade luni cu 0,4%, în antiteză cu marile burse din vest. Piețele dezvoltate, în creștere puternică după ce Joe Biden s-a retras din cursa pentru Casa Albă
Bursa de Valori București a scăzut cu 0,4% luni 22 iulie prin prisma indicelui de referință BET, ajuns la 18.588,3 puncte. Vinerea trecută, benchmark-ul a pus capăt unei serii de maxime istorice, pe fondul volatilității generate în piață de blocajul informatic mondial provocat de o actualizare de securitate a companiei CrowdStrike.
Foto: Ziarul Financiar
Bursa de Valori București a scăzut cu 0,4% luni 22 iulie prin prisma indicelui de referință BET, ajuns la 18.588,3 puncte. Vinerea trecută, benchmark-ul a pus capăt unei serii de maxime istorice, pe fondul volatilității generate în piață de blocajul informatic mondial provocat de o actualizare de securitate a companiei CrowdStrike. În afară de BETAeRO, pe plus cu 0,42%, toți indicii de la BVB au încheiat pe minus prima sesiune de tranzacționare a săptămânii, de la 0,08% pe BET-NG% la 0,27% pentru BET-XT și 0,43% în cazul ROTX.
Din structura BET, de remarcat dinamicile afișate de Banca Transilvania (-1,9%), Transgaz (-0,6%), MedLife (-0,5%), Nuclearelectrica (-0,4%), BRD – Groupe Société Générale (1,1%), Purcari (1,1%) și Transelectrica (1%).
Lichiditatea tuturor instrumentelor financiare a fost de 61,5 milioane de lei, conform bvb.ro. În afara țării, marile burse afișau creșteri în prima ședință de după anunțul președintelui american Joe Biden, conform căruia liderul de la Casa Albă se retrage din cursa pentru un nou mandat, propunând-o în locul său pe actuala vicepreședintă Kamala Harris.
Citește și
2 min
Ioana Mihai-Andrei
3 min
Dragos Damian
2 min
Iulian Tenchiu