Bursa, la a șaptea ședință de creșteri consecutive, cea mai lungă serie de anul acesta
BET, indicele de referință al Bursei de Valori București, s-a apreciat luni, 26 august cu 0,12% la 18.453 de puncte.
Foto: Ziarul Financiar
BET, indicele de referință al Bursei de Valori București, s-a apreciat luni, 26 august cu 0,12% la 18.453 de puncte.
Astfel, BET a urcat pentru a șaptea ședință consecutivă și a marcat cea mai lungă serie de creșteri de anul acesta, perioadă în care a trecut peste nivelul înregistrat înaintea scăderii abrupte de la început de lună, respectiv 3,7% pe fondul volatilității de pe piețele externe.
Recenta evoluție a indicelui a venit în contextul în care unii dintre principalii emitenți din BET – listați în funcție de ponderea pe care o dețin în structura acestuia – au înregistrat creșteri notabile de la închiderea sesiunii din 14 august, iar rezultatele semestriale ale societăților listate au venit, în mare parte, în linie cu prognozele investitorilor.
Citește și
2 min
Ștefan Stan
2 min
Ștefan Stan
2 min
Cristina Roșca