Bursă. Maghiarii de la Concorde văd acțiunile Digi la un preț în creștere cu 26% în următorul an: „Indicatorii cheie de performanță sunt în mare parte conformi cu așteptările noastre”
Analiștii de la casa de brokeraj Concorde Securities, cu sediul în Budapesta, își reiterează recomandarea de cumpărare și mențin prețul țintă de 84 de lei pentru acțiunile operatorului de telecomunicații Digi Communications (simbol bursier DIGI). Potrivit calculelor realizate de ZF pe baza prețului curent de tranzacționare, randamentul potențial se ridică la aproape 26%. „Indicatorii cheie de per…
Foto: Ziarul Financiar
Analiștii de la casa de brokeraj Concorde Securities, cu sediul în Budapesta, își reiterează recomandarea de cumpărare și mențin prețul țintă de 84 de lei pentru acțiunile operatorului de telecomunicații Digi Communications (simbol bursier DIGI). Potrivit calculelor realizate de ZF pe baza prețului curent de tranzacționare, randamentul potențial se ridică la aproape 26%. „Indicatorii cheie de performanță sunt în mare parte conformi cu așteptările noastre.
Fluxul de numerar așteptat din vânzarea rețelei FTTH spaniole a crescut lichiditatea DIGI pentru restul anului și a contribuit la rambursarea obligațiunilor și la creșterea nivelului CAPEX. În anii următori, finanțarea nu va fi o problemă, deoarece împrumuturile scadente se vor ridica la 189 și 173 de milioane EUR în 2025 și, respectiv, 2026. În opinia noastră, numerarul generat de operațiuni va fi suficient pentru a acoperi împrumuturile care expiră. Dinamica RGU (unități generatoare de venit – n. red.) și ARPU (venit mediu per utilizator – n. red.) urmează strategia de bază și este în mare parte conformă cu previziunile noastre”, scriu analiștii Concorde. DIGI a raportat pentru primele nouă luni din 2024 venituri în creștere cu 14,2% de la an la an, în principal datorită segmentului spaniol, unde veniturile au crescut cu 22,1% de la an la an.
În timp ce OPEX (cheltuielile operaționale) și DD&A (depreciere, deducere și amortizare) au crescut de la an la an, EBIT a fost de zece ori mai mare, la 447 mil. euro, datorită unui alt venit de 390 mil. euro provenit din vânzarea parțială a rețelei sale FTTH din Spania.
Citește și
3 min
Iulian Anghel
1 min
Bogdan Alecu
1 min
Liviu Popescu