zf.ro Abonează-te ZF
EUR/RON5,3498+0,07% USD/RON4,8428+0,57% GBP/RON6,4023+0,14% CHF/RON5,7814−0,21% Curs BNR · 13.11.2026
Analiza ZF · Burse - Fonduri mutuale

Bursă: MedLife raportează venituri de 1,64 miliarde de lei în primele nouă luni din 2023 și un profit net de 3,8 mil. lei

Medlife (simbol bursier M), furnizor de servicii medicale private ale cărui acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET cu o capitalizare de 2,3 mld. lei, a anunțat venituri operaționale de 1,64 miliarde de lei în primele nouă luni din…

de Liviu Popescu 10.11.2023 · 09:22 2 min de citit
Bursă: MedLife raportează venituri de 1,64 miliarde de lei în primele nouă luni din 2023 și un profit net de 3,8 mil. lei

Foto: Ziarul Financiar

Medlife (simbol bursier M), furnizor de servicii medicale private ale cărui acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET cu o capitalizare de 2,3 mld. lei, a anunțat venituri operaționale de 1,64 miliarde de lei în primele nouă luni din 2023, în creștere de la 1,33 mld. lei din aceeași perioadă a anului precedent, deci mai mari cu 23%. Pe de altă parte profitul net a scăzut substanțial la 3,8 mil. lei de la 56,8 mil. lei pe fondul creșterii cheltuielilor.

Cheltuielile operaționale au fost în primele nouă luni de 1,56 miliarde de lei, față de 1,23 miliarde de lei, deci o creștere de 27%. Costul finanțării s-a dublat la 57 mil. lei iar alte cheltuieli financiare au urcat la 4,2 mil. lei la 1,5 mil. lei pe fondul creșterii dobânzilor ceea ce a pus presiune pe rezultatul financiar, respectiv o pierdere de 61,6 mil. lei față de 28 mil. lei, și într-un final pe profitul net.

“n ciuda inflației ridicate și a costurilor de consum crescute, compania românească a înregistrat în T3 2023 o creștere de două cifre în majoritatea sectoarelor de activitate. Astfel, principalele divizii ale Grupului care au înregistrat creșteri semnificative, în perioada ianuarie – septembrie 2023, în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut, sunt clinicile, cu un avans de 36%, spitalele, cu un avans de 28%, divizia corporate, cu un avans de 16% și laboratoarele, cu un avans de 12%”, se arată în raportul trimestrial publicat vineri dimineață la Bursa de Valori.

Citește și