Bursă. One United Properties își pune acționarii în prim-plan cu un program de răscumpărare record. Poate compania să mențină ritmul investițiilor în același timp? Ce spune CLAUDIO CISULLO, președintele Consiliului de Administrație al ONE
One United Properties (ONE), cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, companie antreprenorilă la care fondatorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu au cele mai mari dețineri, a anunțat intenția de a derula o ofertă publică de cumpărare (OPC) pentru până la 20% din capitalul social, în valoare maximă de 884 milioane lei.
Foto: Ziarul Financiar
♦ Un program de maximum 900 milioane lei pentru o companie de 3 mld. lei ar putea ridica întrebări privind capacitatea companiei de a-și finanța proiectele de dezvoltare ♦ Președintele companiei Claudio Cisullo admite sensibilitatea balanței, dar spune că echipa are experiența și resursele necesare.
One United Properties (ONE), cel mai mare dezvoltator imobiliar listat la Bursa de Valori București, companie antreprenorială la care fondatorii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu au cele mai mari dețineri, a anunțat intenția de a derula o ofertă publică de cumpărare (OPC) pentru până la 20% din capitalul social, în valoare maximă de 884 milioane lei.
Acesta este cel mai mare program de răscumpărare din istoria bursei locale, la momentul anunțului prețul minim din intervalul de răscumpărare fiind peste cel de tranzacționare, ceea ce a dus acțiunile companiei la un salt de circa 15% în doar câteva zile, până la 28 lei/unitate. Intervalul este de 25 lei – 40 lei, iar printre metodele de finanțare se numără inclusiv contractile anunțate de ONE ca fiind deja semnate pentru livrate, în valoare de 1,5 mld. euro (7,5 mld. lei pentru următorii ani).
Citește și
3 min
Liviu Popescu
1 min
Claudia Medrega
15 min
Mircea Nica