Bursa. One United Properties raportează tranzacții rezidențiale de 60,4mil.euro în T1 2026. Prețul mediu a crescut cu 33%, la 3.843 euro/mp
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) a înregistrat în primul trimestru al anului tranzacții imobiliare rezidențiale în valoare de 60,4 milioane de euro, incluzând vânzări, prevânzări și rezervări, care corespund unui număr de 144 de unități rezidențiale și comerciale,…
Foto: Ziarul Financiar
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) a înregistrat în primul trimestru al anului tranzacții imobiliare rezidențiale în valoare de 60,4 milioane de euro, incluzând vânzări, prevânzări și rezervări, care corespund unui număr de 144 de unități rezidențiale și comerciale, precum și 243 de locuri de parcare și spații de depozitare.
„Primul trimestru al anului 2026 a început în forță, marcat de o cerere solidă pentru noile noastre dezvoltări. Acest interes pronunțat a continuat și după încheierea trimestrului, iar o parte semnificativă a acestei cereri se concretizează deja în contracte semnate cu clienții. Acest comportament evidențiază o piață mai concentrată, în care cumpărătorii sunt din ce în ce mai selectivi, dar reacționează ferm la dezvoltările bine amplasate, livrate de dezvoltatori cu o experiență dovedită. În contextul actual, cererea nu mai este generalizată, ci una foarte țintită, iar atunci când produsul potrivit răspunde așteptărilor, interesul se transformă foarte rapid în vânzări”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO al One United Properties.
Rezultatele din primul trimestru al anului 2026 reflectă o schimbare în structura vânzărilor companiei, întrucât One United Properties intră în cel mai amplu ciclu de livrări de până acum. Prețul mediu al unităților contractate a ajuns la 3.843 euro/mp în T1 2026, comparativ cu 2.881 euro/mp în T1 2025, reprezentând o creștere de 33% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Citește și
1 min
Mirela Turlan
1 min
Simona Vasile
1 min
Simona Vasile